Ce-am mai ascultat...

Membrii trupei:  

• Mike Patton – voce
• Billy Gould – chitară bas, voce adițională
• Roddy Bottum – claviatură, chitară ritm, voce adițională
• Jon Hudson – chitară solo, voce adițională
• Mike Bordin – tobe, percuție, voce adițională
• rând liber

Lista de piese:  

• 1. Land of Sunshine
• 2. Caffeine
• 3. Midlife Crisis
• 4. RV
• 5. Smaller and Smaller
• 6. Everything’s Ruined
• 7. Malpractice
• 8. Kindergarden
• 9. Be Aggressive
• 10. A Small Victory
• 11. Crack Hitler
• 12. Jizzlobber
• 13. Midnight Cowboy (Theme From)
• 14. Easy (compusă de Lionel Richie)
• rând liber

Context: Al doilea album al trupei Faith No More este cel în care colaborarea dintre cei cinci membri ai trupei produce cele mai interesante piese. O combinație dintre toate sunetele din discografia formației, în „Angel Dust” părțile de chitară sunt complexe, basul este tare și atmosferic, claviaturile sunt ambientale și dau un sunet specific pe care îl asociez cu formația. Nu în ultimul rând, „Angel Dust” este albumul în care secțiunile corale sunt omniprezente și, după părerea mea, este cea mai mare realizare a trupei.

Impresii: „Angel Dust” este albumul pe care membrii Faith No More încep să experimenteze, să se joace cu stilurile de muzică de avangardă, asociindu-le cu stilul Funk Metal pe care l-au perfecționat odată cu precedenta lansare. Melodiile energice se intercalează cu baladele de pian, versurile sunt comice, iar versiunea Deluxe include, pe lângă reînregistrări ale unor melodii din epoca pre-Patton a formației și înregistrări din concerte, melodii noi, care se apropie în stil mai mult de Mr. Bungle.

Land of Sunshine este cea mai bună primă piesă a unei formații renumite pentru starturile excelente de album. Ritmul e rapid, chitara bas ușor de auzit în mix, versurile mă transpun în acest tărâm al strălucirii soarelui în care orice este posibil. Caffeine are o energie metalică (fiind, de altfel, considerată de redactorii de la The Rolling Stone, în top 50 cele mai bune piese Metal din istorie), ceea ce pare un efect vocal de distorsionare este un sunet natural al vocii impresionante a lui Patton și energia albumului continuă neîntreruptă.

Midlife Crisis este hitul MTV al formației și are toate ingredientele unei melodii de succes în lumea muzicii alternative a anilor ’90 – riff-ul simplu, dar pătrunzător, linia basului memorabilă, refrenul ușor de ținut minte și vocea accesibilă, vag nazală pe care o folosește Patton. Claviaturile din fundal anticipează balada de pian RV care rupe ritmul albumului, dar care nu pierde sunetul caracteristic.

Smaller and Smaller este, de asemenea, memorabilă și energică, Everything’s ruined este o baladă mai lentă, comică; versurile sunt în contrast cu melodia veselă. Malpractice aduce din nou distorsiunea chitarelor și tobele metalice și dă naștere seriei lungi de melodii ale lui Patton despre operații nereușite. Kindergarden este o melodie care are ca temă nostalgia – „Drinking fountains are shorter than they used to be” – și este o reinterpretare experimentală a unor melodii pentru copii.

Be Aggressive este melodia care demonstrează că un cor de majorete se potrivește perfect cu metalul greu. Începutul piesei este atmosferic și impunător, cu o claviatură sintetică acordată să sune ca o orgă, apoi piesa are accente puternice de bas și secțiuni de cor numai bune pentru a învăța ortografia cuvântului „aggressive” (B-E A-G-G-R-E-S-S-I-V-E). Singurul punct slab al piesei este calitatea slabă a versurilor.

A Small Victory este o altă baladă ambientală excelentă, Crack Hitler este ușor prea lungă, începutul cu chitara care imită zgomotele unui disc pe pick-up este foarte interesant. Jizzlobber este un sfârșit interesant, foarte puternic, foarte metalic, Midnight Cowboy (Theme From) este un instrumental interesant, din nou o reinterpretare a unei coloane sonore. Easy este o piesă compusă de Lionel Richie, o baladă, făcută celebră de formația americană și de vocea pătrunzătoare a lui Patton, totodată una din cele mai populare melodii ale formației în Europa.

Concluzii: Un album foarte interesant, echilibrat între compozițiile experimentale și atmosferice și stilul Funk Metal popular. Este albumul meu preferat de la Faith No More, unul din top 3 albume ale lui Patton și, totodată, cel care m-a introdus în universul lui Mike Patton. Angel Dust este numele popular al unui drog recreațional care este asociat cu alterarea percepției auditive. Într-adevăr, după ascultarea acestui album, percepția mea referitoare la muzică s-a schimbat: mai greu pot acum accepta muzica care nu își propune deloc să experimenteze. Per total, un album (aproape) perfect.

Scor: 5 stele

Membrii trupei:  

• Mike Patton – voce
• Billy Gould – chitară bas, voce adițională
• Roddy Bottum – claviatură, chitară ritm, voce adițională
• Jon Hudson – chitară solo, voce adițională
• Mike Bordin – tobe, percuție, voce adițională
• rând liber

Lista de piese:  

• 1. From Out of Nowhere
• 2. Epic
• 3. Falling to Pieces
• 4. Surprise! You’re Dead
• 5. Zombie Eaters
• 6. The Real Thing
• 7. Underwater Love
• 8. The Morning After
• 9. Woodpecker from Mars
• 10. War Pigs (cover Black Sabbath)
• 11. Edge of the World
• rând liber

Context: Mike Patton este un vocalist, multi-instrumentalist, compozitor și producător american cunoscut pentru tendința de a experimenta, de a sfida genurile muzicale și de a inova, fiind cel mai cunoscut ca vocalist și lider al trupelor Faith No More și Mr. Bungle. „The Real Thing” este primul album lansat de o casă de discuri majoră cu Patton ca vocalist și marchează începutul carierei sale de 30 de ani ca vocalist în trupe de avangardă.

Impresii: În „The Real Thing” este greu să întrevezi compozițiile experimentale din albumele care vor urma. Inspirați de Red Hot Chilli Peppers și Primus, membrii Faith No More își produc albumul în stilul caracteristic al epocii – chitara bas are un volum ridicat, vocea lui Patton este nazală și adesea se intersectează cu stilul rap.

From Out of Nowhere și Falling to Pieces sunt melodii energice, care reprezintă perfect stilul Funk Metal. Vocea nazală a lui Patton se potrivește cu riff-urile intense ale instrumentaliștilor și dau un start excelent albumului. Epic este cea mai populară piesă a formației, definitorie pentru fuziunea dintre rap și rock populară în perioada anilor ’90, contribuind, de asemenea, la începutul intens al albumului.

Surprise! You’re Dead este cu adevărat surprinzătoare, o piesă Thrash, în care Patton și colegii ironizează curentul Death Metal și versurile lipsite de substanță ale trupelor din această perioadă, în care moartea, sângele și violența sunt gratuite. De departe melodia la care mă întorc cel mai adesea din acest album.

În Zombie Eaters și The Real Thing întrevedem ceva din viitorul trupei – piese lungi, ambientale, în care claviaturile sunt omniprezente, dar lăsate în fundal, amenințătoare, contribuind la sunetul specific Faith No More. Underwater Love este o întoarcere la stilul pieselor din începutul albumului și nu este, după mine, unul din punctele tari. The Morning After combină sunetele ambientale cu riff-urile puternice și este una dintre cele mai interesante piese.

Woodpecker from Mars este un instrumental amenințător, o reinterpretare a unei coloane sonore din anii ’50 (o temă pe care o vom mai întâlni la Patton în proiectele următoare). War Pigs este un cover după o piesă celebră a formației Black Sabbath și este versiunea pe care o prefer a melodiei – cu un înalt accent pe elementele atmosferice, prevestind temele muzicale din următoarele albume. Edge of the World este un sfârșit neconvingător, pentru mine albumul se termină cel mai adesea cu War Pigs, dar este o compoziție experimentală care face trecerea spre următoarele titluri din discografia formației americane.

Concluzii: Un album accesibil, popular, unul dintre cele mai energice albume din discografia lui Patton și o introducere neașteptată în universul celor 12 trupe de muzică alternativă și de avangardă ale vocalistului.

Scor: 4 stele