Encyclopaedia vine, de fapt, din limba greacă: enkyklios [ενκικλιοσ] (circular, rotund; prin extensie general, integral) și paideia [παιδεια] (materie predată, educație – de la pais [παισ], paidos [παιδοσ] – copil). Prin urmare, exista un cerc, o integralitate de arte liberale studiate de copiii greci, iar tânărul (paidos) este, în acest caz, sinonim cu educația. Sigur, din punct de vedere tehnic pais este copil, paidos fiind genitivul, dar nu abordez acum această pistă.
Oare, locul unde găsim toate răspunsurile, Wikipedia, ce înseamnă? Ei bine, wiki este numele unei metode simple de a crea pagini web care pot fi editate de mulți utilizatori. A fost conceput pentru a fi foarte rapid și, prin urmare, a fost numit wikiwikiweb. Wikiwiki înseamnă foarte rapid, este o duplicare intensificatoare a cuvântului hawaian wiki, care înseamnă rapid. Carevasăzică, cel mai mare site din lume se numește copil-iute, tânăr-rapid sau poate, prin extensie, unul care învață cu repeziciune.
Și ciclopii? Un ciclop este un ochi rotund sau ciclic-optic și vine tot din greacă, de la kyklos [κικλιοσ] (circular, rotund, cum am mai spus). Aha, iată legătura: rotundul, cercul, integralitatea, cuprinderea. Două vorbe și despre mitologie: ciclopii, fii ai lui Uranus (Cerul) și ai Geei (Pământul), sunt mari – aici ai putea citi chiar uriași – meșteri, primii care folosesc metalele și aliaje ale lor, nimeni alții decât făuritorii fulgerului olimpicului Zeus, tridentului lui Poseidon și ai coifului lui Hades (care aducea cu el invizibilitatea). Cel puțin așa zicea Apollodorus în Bibliotheca, în secolul I sau II din era noastră. Desigur biblio – carte, theca – depozit, tot din greacă.
Toată această încrengătură, după părerea mea, pretinde cu necesitate introducerea unui cuvânt nou în limba română: enciclop.
ENCICLOP, enciclopi s.m. Făptură tânără, probabil mitică, cu un ochi orientat spre înțelegerea întregului, avid de cunoștințe vaste, pe care (dorește) să le asimileze cu repeziciune – Din enciclopedie (derivat regresiv), cf. ciclop.
Orice enciclop vrea să știe. E curios cum funcționează Universul. Pentru asta studiază cu interes fizica, regina științelor, „natura” după cum o numeau romanii, este fascinat de matematică, gravitează precum un electron plin de energie în jurul chimiei, își activează neuronii-oglindă și se atașează de biologie și, ca orice ciclop, este frate cu titanul Atlas ce ține-n spate întreaga geografie. Cum toate domeniile astea au o limbă comună a învățaților, studiază și latina.
Enciclopul este o creatură mitică, de vreme ce are legătură cu Olimpya, locul de naștere a unor binecunoscute jocuri la care participă cu o cadență care amintește de încăpățânare.
În final, după cum am văzut, enciclopul este indisolubil legat și de mediul online. Așa că se naște, în mod natural, nevoia unui nou site: www.enciclopul.ro, loc de întâlnire și dezbatere, ca-ntre enciclopi, a multelor lor teme de interes. Un soi de agora a ideilor pentru enciclopi.
Și fiindcă veni vorba de online, astăzi când cineva intră într-un chatroom și se prezintă: Eu sunt Spartacus, declanșează un cor de răspunsuri: Nu! Eu sunt Spartacus, trimitere evidentă la celebrul film al lui Stanley Kubrick din 1960 cu Tony Curtis și Kirk Douglas. Tot așa mă prezint și eu acum: Eu sunt enciclop, așteptându-mă ca o mulțime de enciclopi să-mi țină isonul.